împiedicat¹ sn [At: DA ms / V: ~dec~ / Pl: ~uri / E: împiedica¹] 1-11 împiedicare (1-6, 8-12).

împiedicat², ~ă a [At: N. COSTIN, L. II, 86/30 / V: ~dec~ / Pl: ~ați, ~e / E: împiedica¹] 1 (D. animale) Care are picioarele legate spre a nu putea fugi Si: împelecat² (1). 2 (D. roțile vehiculelor) Cu piedică Si: înțepenit. 3 Căruia i s-a pus în cale o piedică pentru a-l face să cadă la pământ. 4 (Fig) Oprit. 5-6 Care s-a lovit cu piciorul de un obstacol (și a căzut la pământ) Si: împelecat¹ (2-3). 7 (D. arme de foc) Cu piedica de siguranță pusă. 8 Gângav. 9 (D. vorbire, stil) Greoi.

ÎMPIEDICAT, -Ă, împiedicați, -te, adj. 1. (Despre animale) Care are picioarele legate (spre a nu putea fugi), căruia i s-a pus piedică. Dăm drumul cailor să pască împiedicați. STANCU, D. 254. ♦ (Despre vehicule sau roțile vehiculelor) Cu piedică, înțepenit. Începură să urce... șiruri lungi de care goale și să se întoarcă de la stîne, cu roțile dindărăt împiedicate în lanțuri. DUMITRIU, N. 199. 2. Fig. (Despre vorbă sau vorbire) Greoi, poticnit, încurcat. (Atestat în forma împiedecat) Fraze... mult mai împiedecate și mai puțin elegante. ODOBESCU, S. II 352. – Variantă: împiedecat, -ă adj.

împiedecat¹ sn vz împiedicat¹

împiedecat², ~ă a vz împiedicat²

ÎMPIEDICAT adj. 1. v. împleticit. 2. poticnit. (Vorbire ~.) 3. înfrânat. (Car cu roțile ~.)

ÎMPIEDICAT adj. 1. clătinat, împleticit, nesigur, poticnit, șovăielnic, șovăitor, (rar) clătinător, șovăind, șovăit. (Un mers ~.) 2. poticnit. (Vorbire ~.) 3. înfrînat. (Car cu roțile ~.)

împiedicat, -ă, împiedicați, -te adj. (d. oameni) neîndemânatic, stângaci

impiedicat la vorbă expr. bâlbâit.