CERDAC, cerdace, s. n. 1. Mic pridvor, uneori închis cu geamlâc, situat pe una sau pe mai multe laturi ale unei clădiri; galerie deschisă, mărginită de stâlpi (la vechile case boierești sau la mănăstiri); verandă, pridvor. ♦ (Impr.) Balcon. 2. (Înv.) Clădire izolată, cu o singură încăpere, așezată pe o ridicătură de pământ sau pe stâlpi înalți, care permite o vedere generală asupra împrejurimilor. 3. Acoperiș făcut deasupra unei fântâni sau a unei cruci. [Pl. și: cerdacuri – Var.: ceardac s. n.] – Din tc. çardak.

cerdac sn [At: COD. VOR. 17 / V: cear~, cior~ / Pl: ~ace și ~uri / E: tc çardak, bg чердак] 1 Prispă cu balustradă pe una sau pe toate laturile unei case. 2 (Înv) Încăpere mică, din lemn, ieșind afară din zid sau deasupra casei Cf foișor, comarnic. 3 Platformă acoperită, cu balustradă, ieșind în afară din fațada unei clădiri, la nivelul pardoselii, uneori închisă cu obloane sau cu geamlâc, așezată, de regulă, deasupra gârliciului pivniței și comunicând cu interiorul prin una sau mai multe uși, servind, uneori, de vestibul sau de salon Si: balcon, foișor, pridvor, țârnaț, (înv) slomn, verandă. 4 (Pes) Proră a lotcii. 5 Clădire izolată într-o curte, grădină, vie sau pădure, constând, de obicei, dintr-o singură încăpere, așezată pe o terasă sau pe stâlpi înalți, de unde se poate vedea în depărtare, servind, adesea, de post de observație Si: chioșc, cort, foișor, pavilion. 6-7 Construcție făcută deasupra (unei cruci sau a) unei fântâni spre a o proteja de intemperii.

CERDAC, cerdace, s. n. 1. Mic pridvor, uneori închis cu geamlâc, situat pe una sau pe mai multe laturi ale unei clădiri; galerie deschisă, mărginită de stâlpi (la vechile case boierești sau la mănăstiri); verandă, pridvor. ♦ (Impr.) Balcon. 2. (Înv.) Clădire izolată, cu o singură încăpere, așezată pe o ridicătură de pământ sau pe stâlpi înalți, care permite o vedere generală asupra împrejurimilor. 3. Acoperiș făcut deasupra unei fântâni sau a unei cruci. [Var.: ceardac s. n.] – Din tc. çardak.

CERDAC, cerdace, s. n. 1. Mic pridvor cu balustradă, uneori închis cu geamlîc, așezat deasupra gîrliciului pivniței, în prelungirea prispei (la casele țărănești); galerie deschisă, mărginită de stîlpi și așezată lateral sau în fața unei clădiri (la vechile case boierești și domnești sau la mănăstiri). Una cîte una ieșean afară, în fața cerdaculiu. CAMILAR, N. 1 334. Acolo, în cerdacid cu geamlîc, e cald, foarte cald; soarele tremură cercurele argintii pe podele. SADOVEANU, O. III 233. Suii scara, aruncai mantaua pe balustrada cafenie a cerdacului și intrai în casă. HOGAȘ, M. N. 16. A doua zi, boierul era căftănit și meterhaneaua turcească îi țîrlîia sub cerdac. ALECSANDRI, T. 141. Abia unde și unde se mai vede cîte un palat vechi... cu cerdace mari. NEGRUZZI, S. I 71. ♦ (Impropriu) Balcon. D-aicea [ce-i], măi Ioane?! întreabă... strîmbîndu-și gîtul după suișul peretelui, ca s-ajungă cu privirea peste cerdacurile rîndului al treilea, pînă la coperiș. SP. POPESCU, M. G. 56. 2. Clădire izolată, cu o singură încăpere, așezată pe o ridicătură de pămînt sau pe stîlpi înalți, servind adesea ca post de observație; pavilion, chioșc. Unde-i grădina de la cerdacul lui Ferenț? NEGRUZZI, S. I 321. La grădină, la cerdac Lui Hagi Baba Novac... Lungă masă e întinsă Și de oaspeți mulți cuprinsă. ALECSANDRI, P. P. 149. 3. Acoperiș de fîntînă. La fîntîna cu cerdac Este-un trandafir de leac. ALECSANDRI, P. P. 411. – Pl. și: cerdacuri. – Variantă: ceardac (GALACTION, O.I 344, IOSIF, P. 25, ODOBESCU, S. I 126, RUSSO, O. 159) s. n.

CERDAC, cerdace, s. n. 1. Mic pridvor, uneori închis cu geamlîc, așezat deasupra gîrliciului pivniței (la casele țărănești); galerie deschisă, mărginită de stîlpi (la vechile case boierești sau la mănăstiri). ♦ (Impr.) Balcon. 2. (Înv.) Clădire izolată, cu o singură încăpere, așezată pe o ridicătură de pămînt sau pe stîlpi înalți (servind ca post de observație). 3. Acoperiș de fîntînă. [Var.: ceardac s. n.] – Tc. çardak.

CERDAC ~ce n. 1) Terasă cu balustradă și cu acoperișul susținut de stâlpi (uneori închisă cu geamuri) situată în fața intrării principale a unei case; pridvor. 2) înv. Construcție izolată, făcută pe o ridicătură de pământ sau pusă pe stâlpi, servind ca post de observație. 3) Acoperiș făcut deasupra unei fântâni. [Pl. și cerdacuri] /<turc. çardak

CERDAC s. n. 1. (Mold., ȚR) Foișor. A: Au apucat în curte cerdacul cel de piatră și s-au orînduit de apărare acolo. N. COSTIN. Cerdace ghizdave și frumoase, afară din zid, asupra apii scoase avea. CANTEMIR,, IST. Așijdere au făcut și cerdacurili cele înalte. PSEUDO-COSTIN, 27^r. În mijloc ave un cerdac cu stîlpii minunați de marmură. H 1771, 100^v; cf. CANTEMIR, IST.; NECULCE; H 1771, 100^v; PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. B: Să sui Petru în cerdac să să roage. AP. 1683, 13^r. Să-i facem lui dară cerdac. BIBLIA (1688). Și-l află pre cîine șăzînd suit într-un cerdac sus. E ante 1704, 28^r. // C: Acela voao va arăta un cerdac. NT 1648, 60^r. Era toți ... sus în cerdac, în polată, de să uspăta. C 1692, 522^r. 2. (Mold.) Construcție făcută deasupra unei cruci sau fintîni. O cruce mare de piatră și cerdac iarăși de piatră deasupra crucii. NECULCE. Etimologie: tc. çardak. Vezi și cerdăcel, cerdăcuț.

cerdac n. Mold. V. ceardac.

cerdác, V. ceardac.

ceardac sn vz cerdac

ceardac sn [At: DDRF / Pl: nct / E: nct] Șir de dinți.

ciordac sn vz cerdac

ceardac (cerdac) n. 1. od. balcon la casele domnești și boierești: șezi toată ziua în cerdac de tragi ciubuc Al.; 2. azi, pridvor la casele țărănești, unde se doarme vara: orice casă țărănească are un ceardac și un hambar; 3. post de observațiune la țară: foișor sau pod de scânduri pe patru furci înalte, spre a vedea la o mare depărtare; 4. tinda unei mori de vânt. [Turc. ČARDAK, lit. patru stâlpi].

ceardác (vest) și cerdác (est) n., pl. e și urĭ (turc. čardak, verandă, d. pers. čartak, „cu patru stîlpĭ”; rus. čardák, čerdák, balcon; ung. csárda, cîrcĭumă în Pustă). Balcon. Verandă. Foișor, observator. Scriere cu ceardacurĭ saŭ cu caturĭ, scriere cirilică cu litere aruncate pe deasupra rînduluĭ. V. pălimar 3 și pridvor.

!cerdac s. n., pl. cerdacuri

cerdac s. n., pl. cerdace/cerdacuri

cerdac s.n., pl. cerdace / cerdacuri

cerdac, pl. cerdace

cerdac, -ce.

CERDAC s. 1. pridvor, tindă, verandă, (prin Ban.) pornană. 2. pridvor, tindă. (~ la moara de vânt.) 3. chioșc, foișor, pavilion, (Transilv.) filigorie. (Un ~ situat în grădină.)

CERDAC s. 1. pridvor, tindă, verandă, (prin Ban.) pornană. (Casă cu ~.) 2. pridvor, tindă. (~ la moara de vînt.) 3. chioșc, foișor, pavilion, (Transilv.) filigorie. (Un ~ situat în grădină.)

cerdac (cerdace), s. n. – 1. Balcon închis cu gratii sau geamuri. – 2. Pavilion, chioșc. – 3. Terasă, balcon. – 4. Acoperiș cu care se protejează troițele și fîntînile. – Mr. cirdache, megl. čărdac. Tc. çerdak (Cihac, II, 560; Șeineanu, II, 123; Roesler 607; Meyer 442; Lokotsch 397; Ronzevalle 73); cf. ngr. τσαρδάϰι, alb. tśardhak, bg., sb., rus. čardak. După Miklosich, Wander., 13, rut. čerdak provine din rom.