POVAȚĂ, povețe, s. f. (Pop.) Îndrumare, sfat dat cuiva sau primit de cineva; povățuire, povățuială. ◊ Loc. adj. și adv. De povață = ca îndrumător, ca ghid. ♦ Persoană care îndrumă, sfătuiește pe cineva. – Cf. pol. powodca „conducător”.

povață sf [At: (a. 1644) GCR I, 113/23 / V: (reg) ~văț sn, (înv) ~viață, ~voață / Pl: ~vețe, (rar) ~veți, (înv) ~țe, ~văți / E: pn powodca] 1 Povățuitor (1). 2 (Înv; îla) De ~ Care servește drept îndrumător, povățuitor. 3 (Înv; spc) Călăuză. 4 Îndrumare, sfat etc. dat cuiva sau primit de la cineva în legătură cu luarea unei hotărâri într-o situație dificilă, în adoptarea unei atitudini, în rezolvarea unei situații, pentru atingerea unui scop etc. Si: (înv) îndemn, povățuire (2), povățuială, povățuitură. 5 (Îla) De ~ Care servește cuiva ca îndrumare, ca sfat, ca îndemn. 6 (Reg; îe) A pune (pe cineva) la ~ A îndemna pe cineva la rău. 7 (Reg; îe) A avea ~ bună A fi cumpătat, chibzuit. 8 (Rar) Exemplu, model urmat de cineva. 9 (Înv) Conducere. 10 (Înv) Orientare. 11 (Înv) Directivă. 12 (Înv) Lege, normă cu caracter obligatoriu. 13 (Îvr; spc) Conducere a unui vehicul. 14 (Îvr; îf povoață) Persoană care conduce un vehicul.

POVAȚĂ, povețe, s. f. (Pop.) Îndrumare, sfat dat cuiva sau primit de cineva; povățuire, povățuială. ◊ Loc. adj. și adv. De povață = ca îndrumător, ca ghid. ♦ Persoană care îndrumează, sfătuiește pe cineva. – Cf. pol. powodca „conducător”.

POVAȚĂ, povețe, s. f. Sfat, îndrumare. Spune-mi mie ce te doare Și de ce ești trist la față? Poate eu voi fi în stare Să-ți ajut cu vreo povață. IOSIF, V. 86. Nu te mai întoarce-acasă! Eu pe drum te voi petrece Cu povești și cu povețe. COȘBUC, P. I 164. ♦ (Neobișnuit) Exemplu, model, pildă. Dacă d-sa spune lucruri așa de nelogice... vina e, nu atît a d-sale, cît a esteticei transcendentale care i-a slujit de povață. GHEREA, ST. CR. II 54. – Pl. și: (regional) poveți (ISPIRESCU, L. 13, ALEXANDRESCU, P. 47). – Variantă: (regional) povăț, povățuri (CREANGĂ, O. A. 97), s. n.

POVAȚĂ povețe f. Învățătură menită să călăuzească pe cineva în diverse situații; sfat; îndrumare. ~ părintească. ◊ De ~ ca îndrumare. /<pol. powodica

POVAȚĂ s.f. (Mold., Olt). Conducător, Îndrumător, povâțuitor. A: Căzacii carii era în Litva, avîndu povață pre un Berilă, au intrat de au prădat în Țara Moscului. N. COSTIN; cf. DOSOFTEI, PS; PSEUDO-AMIRAS. B: Și nu faci pacoste numai ție unuia, ce și fratelui tău ești povață cătră păcat. CAZANIE 1644; cf. MARDARIE, 229. ♦ {Mold., Trans. SV) Ghid, călăuză. A: Iliaș-Vodă ... avînd povoață pre un turc au mers la Brațlav. URECHE; cf. M. COSTIN. ◊ Fig. Și dzua le-au pus nuor povață, Prin pustie de-au mărs fără greață. DOSOFTEI, PS.; cf. CANTEMIR, HR. C: (Fig.) Legea povață ne-au fost spre H[risto]s. N. TEST. (1648). ♦ (Mold.) Persoană care conduce un vehicul. Deaca să îneacă cîrmaciul, și să stinge lumina și piare povoața, ce nedeajde va mai hi ... celora ce sămt în corabie? VARLAAM. Variante: poroață (VARLAAM, URECHE). Etimologie: pol. powodca. Cf. chivernisitor, chivernitor, hotnog (2), ispravnic (1), nacealnic.

povață f. 1. conducere: sub povața celui mai vestit din voevozii lor BĂLC.; 2. consiliu: a da povețe. [Tras din slav. POVESTI, a conduce].

pováță f., pl. ețe (pol. powodca, rus. povodéc, gen. -dcá, conductor, d. povoditĭ, povestĭ, a conduce. V. pevedesc, podvod). Vechĭ. Conducător, conducere. Azĭ. Sfat: a da cuĭva o povață.

povăț sn vz povață

poviață sf vz povață

povoață sf vz povață

POVOAȚĂ s. f. v. povață.

povață (pop.) s. f., g.-d. art. poveței; pl. povețe

povață (pop.) s. f., g.-d. art. poveței; pl. povețe

povață s. f., g.-d. art. poveței; pl. povețe

POVAȚĂ s. 1. v. sfat. 2. v. recomandare.

POVAȚĂ s. v. călăuză, comandă, conducere, îndrumător, povățuitor, sfătuitor, sfetnic, șefie.

povață s. v. CĂLĂUZĂ. COMANDĂ. CONDUCERE. ÎNDRUMĂTOR. POVĂȚUITOR. SFĂTUITOR. SFETNIC. ȘEFIE.

POVAȚĂ s. 1. îndemn, îndrumare, învățătură, povățuire, sfat, vorbă, (pop.) învăț, (înv.) consiliu, cuget, dăscălie, gînd, povățuială, povățuitură, sfătuială, sfătuire, socoteală. (I-a ascultat toate ~.) 2. precept, recomandare, recomandație, sfat. (Diverse ~ de igienă.)

povață (povețe), s. f. – 1. (Înv.) Călăuzitor, persoană care conduce. – 2. (Înv.) Acțiunea de a îndruma. – 3. Sfat, îndemn, orientare. Sl., cf. pol. powodca „călăuză”, rus. povodec „călăuză”, bg. povodica, din sl. povesti, povedą „a conduce” (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 284; Weigand, BA, III, 109). Pentru fonetism (povață), cf. Graur, BL, III, 47. Legătură cu sl. pavĭcĭ „drum” (Crețu 358) este improbabilă. – Der. povăț, s. n. (Mold., sfat); povățui, vb. (a sfătui; a conduce, a călăuzi); povățuitor, s. m. (înv., comandant; sfetnic).