podoabă [At: COD. VOR² 152/12 / V: ~dobă / Pl: ~be / E: slv подоба] 1 sf Ceea ce servește pentru a înfrumuseța, a împodobi ceva sau pe cineva Si: (pop) găteală, (înv) podobitură. 2 sf Element decorativ din motive sculptate, pictate etc. Si: ornament (1). 3 sf (Pex) Lucru de preț Si: odor. 4 sf (Spc) Bijuterie. 5 sf (Spc; lpl) Obiecte cu care se împodobește pomul de iarnă, de nuntă, de înmormântare. 6 sf Însușire pozitivă. 7 sf (Pex; ccr) Ceea ce constituie o însușire. 8-9 sf (Fig) (Ceea ce constituie un motiv de) cinste. 10-11 sf (Fig) (Ceea ce constituie un motiv de) mândrie. 12 sf (Fig) Strălucire. 13 sf (Reg; euf) Organ genital la oameni și la animale. 14 sf (Pop; euf; irn; gmț) Diferite boli venerice sau de piele. 15 sf (Pop; irn; euf) Insecte parazite care trăiesc pe organismul uman sau animal. 16 sf (Bot; reg; îc) ~a-ferestrelor Cerceluși (Fuchsia hybrida). 17 sf (Bot; reg; îc) ~ba-zilei Barba-împăratului (Mirabilis jalapa). 18 sf (Reg; îc) ~ba-pământului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 19 (Înv) Înfățișare. 20 sf (În legătură cu verbele „a fi”, „a face”) Cu ~ (sau în ~ba) Asemenea. 21 sf (Înv; îlav) Cu (sau pre ~) După cum se cuvine. 22 sf (Înv; îal) În mod corespunzător. 23 a (Înv; îs) ~ vreme Timp potrivit Si: prilej.

PODOABĂ, podoabe, s. f. 1. Lucru, aspect care înfrumusețează pe cineva sau ceva; găteală, ornament. Peste tot locul învie același dor de podoabă, de expansiune. ARGHEZI, P. T. 21. Capitala rîdea vesel în podoaba steagurilor tricolore ce fîlfîiau pe clădirile principale. REBRREANU, R. I 195. Avea o traistă cu săgeți, Un cal arab cu părul creț Și pe curea, podoabe-n zale. COȘBUC, P. II 255. ◊ Fig. O floarea-soarelui uitată se scutură și își despoaie Podoaba razelor apuse. ANGHEL, Î. G. 15. Nimic nu dă lumii o mai strălucită podoabă decît omul. SLAVICI, O. I 159. Cît de sus ridici acuma în gîndirea ta pe-o roabă, Cînd durerea ta din suflet este singura-mi podoabă. EMINESCU, O. I 154. ♦ Fig. Ceea ce este deosebit prin calitățile sale. Iar ulciorul mi-a vorbit, Vrînd, se vede, să mă mustre: În colibile lacustre... fui podoaba Tribului întreg. COȘBUC, P. I 319. Cum se prăpădi, podoabă de om! VLAHUȚĂ, la TDRG. 2. Lucru de preț, obiect de valoare; odor; bijuterie, giuvaier. [Brățara] e o podoabă frumoasă și rară. C. PETRESCU, A. 56. Palatul în care ședeau moșnegii și cu nora, cu toate bogățiile și podoabele din el, s-a schimbat iarăși în sărăcăciosul bordei al moșneagului, de mai înainte. CREANGĂ, P. 89. Pe-Oprișanul să-l aduci Cu toate podoabele, Cu toate averile, Să-și dea socotelele! ALECSANDRI, P. P. 202.

PODOABĂ ~e f. 1) Obiect folosit pentru înfrumusețare; ornament. 2) Obiect din metal prețios incrustat cu pietre scumpe; giuvaier; bijuterie. 3) fig. Persoană sau obiect cu calități deosebite (bune sau rele). Bună ~. [G.-D. podoabei] /<sl. podoba

podoabă f. ceeace împodobește. [Slav. PODOBA, bunacuviință].

podoábă (oa dift.) f., pl. e (vsl. podoba, cuviință, d. doba, oportunitate, care vine d. dobrŭ, bun; bg. podobie, sîrb. podoba, asemănare; rut. podóba, față, plăcere, rus. podóba, obiceĭ. V. prăpădoamnă). Ornament. Fig. Persoană de valoare: podoaba barouluĭ. Maĭ des iron. Sculă, gĭuvaĭer, poamă: ce podoabă e și el!

podobă sf vz podoabă

podoabă s. f., g.-d. art. podoabei; pl. podoabe

podoabă s. f., g.-d. art. podoabei; pl. podoabe

podoabă s. f., g.-d. art. podoabei; pl. podoabe

PODOABĂ s. 1. decor, decorație, ornament, ornamentație, (pop.) împodobire, zurzur. (Obiecte de ~.) 2. găteală, (rar) modă, (pop.) dichis. (Obiecte de ~ feminină.) 3. v. bijuterie. 4. v. înfloritură.

PODOABĂ s. 1. decor, decorație, ornament, ornamentație, (pop.) împodobire, zurzur. (Obiecte de ~.) 2. găteală, (rar) modă, (pop.) dichis. (Obiecte de ~ feminină.) 3. bijuterie, giuvaer, odor, (înv. și pop.) giuvaerica, (pop.) sculă, (înv.) left, (turcism înv.) tefaric. (Inele de aur și alte ~.) 4. înfloritură, ornament. (~ arhitectonică.)

podoabă (podoabe), s. f. – Ornament, bijuterie. Sl. podoaba (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 271; Conev 85). – Der. (îm)podobi, vb. (a orna, a găti; a se asemăna), din sl. podobiti; podobie, s. f. (înv., comparație; cîntare liturgică servind drept model), din sl. podobije; podobnic, adj. (înv., asemănător, comparabil); despodobi, vb. (a scoate podoabele, a se dezbrăca); preapodobie, s. f. (sanctitate), din sl. prĕpodobije, înv.; preapodobin (var. preapodobnic, preapodobit), adj. (înv., sfînt), din sl. prĕpodobinŭ; spobodi, vb. (a face demn, meritoriu), din sl. sŭpodobiti.

PODOABĂ. Subst. Podoabă, împodobire, găteală, dichis (pop. și fam.), decor, ornament, ornamentație, zorzoane, farafastîcuri (fam. și peior.), țarțamuri (reg.). Dantelărie, ceaprăzărie. Coroană, coroniță (dim.), cunună, cununiță (dim.). Dantelă, danteluță (dim.), cipcă (reg.), horbotă (reg.), horboțică (dim., reg.). Franj, țarțam (reg.), ciucure, ciucuraș (dim.), ciucurel, canaf, pompon, tuftur (reg.), peleș (reg.). Panglică, panglicuță (dim.), panglicea (reg.), cordea, cordeluță (dim.), betea (reg.); fundă, fiong (înv. și reg.). Sovon (pop.). Broderie, chilim, găurele, firet; alesătură, cusătură. Ceapraz, găitan, brandenburg, treflă, șiret, șinor (reg.), șnur, șnuruleț (dim.); sărad (reg.); dragon. Panaș, egretă, surguci, pompon, pană, penaj. Bijuterie, giuvaer, odor, gemă, giuvaericale (pop.). Brodeză. Ceaprazar, găitănar (înv.). Bijutier, giuvaergiu. împodobire, înfrumusețare, ornamentare, ornamentație; gătire, dichisire (pop. și fam.) înzorzonare, împopoțonare. Adj. Împodobit, înfrumusețat, ornat, gătit, dichisit (pop. și fam.); înzorzonat, împopoțonat, înțoțonat (rar). Vb. A (se) împodobi, a (se) înfrumuseța, a orna; a (se) găti, a (se) dichisi (pop. și fam.); a (se) înzorzona, a (se) împopoțona, a (se) împopoța (reg.), a (se) înțoțona (rar). V. bijuterie, îmbrăcare, îmbrăcăminte, împodobire.

podoabă, podoabe s. f. (peior.) femeie ușuratică.