TAVĂ, tăvi, s. f. 1. Obiect plat de metal, de material plastic, de lemn, având forme și dimensiuni diferite și marginile puțin ridicate, pe care se aduc la masă cele necesare pentru servit; tabla, tablă¹ (5). ♦ Vas de tablă sau de fier smălțuit, cu marginile ridicate, în care se coc la cuptor anumite mâncăruri și prăjituri. 2. (Reg.; în expr.) A da pe cineva tavă (sau tava) = a tăbărî asupra cuiva. 3. (Reg.) Șervețel brodat care se așterne pe o tavă (1) sau ca ornament pe o mobilă. [Var.: (reg.) tava s. f.] – Din tc. tava. Cf. bg. tava.

tavă sf [At: (a. 1796) IORGA, S. D. XII, 123, 50 / V: (reg) ~va (A și: (reg) tava; Pl: ~le, tăvăli), tăva (Pl: ~le) / Pl: tăvi, ~ve / E: tc tava] 1 Obiect plat de metal, de plastic, de lemn, cu forme și dimensiuni diferite, cu marginile puțin ridicate, pe care se aduc la masă farfuriile, tacâmurile, mâncarea etc. Si: talger (2), tipsie (1), (îrg) tăbliță (16), (îvr) tabletă (5), (reg) tabla¹ (3), tablă¹ (28), tață (1), tațân. 2 (Fam; îe) A servi pe cineva (ca) pe ~ sau a-i aduce (ori a-i da etc.) cuiva (ca) pe ~ A servi pe cineva foarte bine, cu tot dichisul. 3 (Fam; îae) A-i aduce cuiva totul de-a gata. 4 Obiect plat din metal cu diverse întrebuințări în medicină. 5 Platou pe care se strâng bani în biserică de la credincioși Si: taler² (2). 6 (Reg) Șervețel brodat care se așterne pe o tavă (1) sau pe o mobilă ca ornament. 7 Vas de tablă¹, de fier (smălțuit) sau de teflon, cu marginile ridicate, în care se coc la cuptor anumite mâncăruri, prăjituri etc. Si: (îrg) tipsie (6). 8-9 (Îljv) La ~ (Care este) gătit în tavă. 10 (Reg; îf tava) Vas în formă de lighean. 11 (Reg) Taler de balanță. 12 (Olt) Tinichea cu care se astupă ușa cuptorului. 13 (Reg; îe) A da pe cineva ~ (sau ~va) A tăvăli (1). 14 (Reg; îae) A bate pe cineva. 15 (Reg; îe) A face ~ A face scandal.

TAVĂ, tăvi, s. f. 1. Obiect plat de metal, de material plastic, de lemn, având forme și dimensiuni diferite și marginile puțin ridicate, pe care se aduc la masă cele necesare pentru servit; tabla, tablă¹ (5). ♦ Vas de tablă sau de fier smălțuit, cu marginile ridicate, în care se coc la cuptor anumite mâncăruri și prăjituri. 2. (Reg.; în expr.) A da pe cineva tavă (sau tava) = a tăbărî asupra cuiva. 3. (Reg.) Șervețel brodat care se așterne pe o tavă (1) sau ca ornament pe o mobilă. [Var.: (reg.) tava s. f.] – Din tc. tava. Cf. bg. tava.

TAVĂ, tăvi, s. f. 1. Obiect de lemn sau de metal, pătrat, dreptunghiular sau rotund, cu fundul plat și cu marginile ușor ridicate, pe care se aduc la masă farfuriile cu mîncare, tacîmurile etc.; tipsie, tabla. Mîncarea venea pe tăvi. DUMITRIU, N. 41. Privea... viragiile savante ale chelnerilor printre scaune, balansînd în vîrful brațelor tăvile încărcate. C. PETRESCU, Î. I 4. V-aș arăta pentru prima oară reprodusă în desemn... o tavă rotundă de argint. ODOBESCU, S. III 635. 2. Vas de tablă (smălțuit) de formă dreptunghiulară sau rotundă, cu marginile ridicate, în care se coc la cuptor anumite mîncări și prăjituri. (Atestat în forma tava) Calul ai să-l poți alege punînd în mijlocul hergheliei o tava plină cu jăratic. CREANGĂ, P. 192. 3. (În expr.) A da pe cineva tava (sau tavă) = a tăbărî asupra cuiva, a-l ghionti, a-l bate. Se pricepeau să pună mîna pe șeful rău de gură sau rău de mînă și-l dădeau tava. PAS, Z. III 174. Trage-i pumni, palme și pe urmă... dă-l tavă prin noroi. CARAGIALE, la CADE. 4. (Regional) Șervețel brodat, care se așterne pe o tavă (1) sau pe o mobilă ca ornament. Să-i lucreze... ceva, un lucru de nimic, dar făcut de mîna ei. – Ba, lucru minunat! avea chiar, din timpurile cele bune, o tavă începută, aproape gata. SLAVICI, N. I 308. – Pl. și: tave (ODOBESCU, S. III 412, GHICA, S. 34). – Variantă: (regional) tava, tavale, s. f.

TAVĂ, tăvi, s. f. 1. Obiect plat de metal sau de lemn, avînd forme diferite și marginile puțin ridicate, pe care se aduc la masă farfuriile, tacîmurile etc.; tabla. ♦ Vas de tablă sau de fier smălțuit, cu marginile ridicate, în care se coc la cuptor anumite mîncăruri și prăjituri. 2. (În expr.) A da pe cineva tava (sau tavă) = a tăbărî asupra cuiva. 3. (Reg.) Șervețel brodat care se așterne pe o tavă (1) sau ca ornament pe o mobilă. [Var.: (reg.) tava s. f.] Tc. tava.

TAVĂ tăvi f. 1) Recipient cu fundul plat și cu marginile ușor ridicate, pe care se aduc mâncarea și tacâmurile la masă; tablă. 2) Vas din tablă cu fundul plat și cu marginile ridicate, folosit pentru a coace la cuptor diferite mâncăruri și produse de panificație (plăcinte, checuri, torturi etc.). [G.-D. tăvii] /<turc. tava

tavă f. 1. tigaie de fript; 2. tablă de lemn sau de metal pentru servit cafea, dulceață, ceaiu: fam. a da tavă pe cineva, a-l bate rău. [Mold. tavà = turc. TAVÁ, tigaie].

távă f., pl. tăvĭ și tave (din tavá). Vest. Tavá (de copt plăcinta). Tablá (de adus cafeaŭa). V. tipsie și sinie.

tava sf vz tavă

tăva sf vz tavă

táva adv. (d. tăvălesc). Vest. Fam. A da pe cineva tava, a-l tăvăli pe jos, a-l trînti rostogolindu-l și bătîndu-l. V. tumba.

tavá f. (turc. tava, ngr. tavás, bg. sîrb. tava). Est. Vas de aramă rătund saŭ de tinichea în patru colțurĭ de pus la copt plăcinta, pasca ș. a. – În vest tavă.

tavă s. f., g.-d. art. tăvii; pl. tăvi corectat(ă)

tavă s. f., g.-d. art. tăvii; pl. tăvi

tavă s. f., g.-d. art. tăvii; pl. tăvi

TAVĂ s. tipsie, (reg.) tablă, (Mold.) tabla. (~ încărcată cu bunătăți.)

TAVĂ s. tipsie, (reg.) tablă, (Mold.) tabla. (~ încărcată cu bunătăți.)

tavă (-ăvi), s. f. – 1. Talger, tipsie, platou. – 2. Vas plat de metal pentru copt la cuptor prăjituri, mîncăruri etc. – Var. Mold. tavá, tăvá. Mr., megl. tavă. Tc. tava (Șeineanu, II, 352; Lokotsch 2751), cf. ngr. νταβᾶς, alb. tavë, bg., sb. tavá.

tava adv. – Prin tăvălire, mușcînd pămîntul. Origine îndoielnică, probabil expresivă, ca dura, tumba și legată de rădăcina expresivă tăb- „obiect rotund”, cf. tăbueț, tăbîltoc. – Der. tăvăli, vb. (a răsturna, a răsuci, a da de-a dura, a rostogoli în ceva; a scălda, a unge; a murdări, a păta, a mînji; a strica; a uza; a pisa, a mototoli, a-și bate joc), cu suf. expresiv -li, cf. mr. antăvălescu, antăvălire, megl. (an)tăvălés, (an)tăvăliri (după Cihac, II, 243 și Tiktin, din sl. valiti „a învîrti”, cu un pref. tă- greu de explicat, cf. tămînda, tămînji; după Candrea, din sb. tavoljiti „a trăi greu”); tăval (în expresia de-a tăvalul, prin răsturnare, de-a rostogolul); tăvală, s. f. (tăvălug, cilindru care se învîrte); tăvăleală, s. f. (acțiunea de a se tăvăli; trîntă, bătaie; uzură, deteriorare, mai ales a hainelor); tăvălitură, s. f. (loc unde iarba a fost călcată sau tăvălită; urmă, dîră, călcătură); tăvălug (var. tăvăluc, tefelug, mr. tăvăluc), s. n. (sul, rolă, cilindru), cu suf. expresiv -ug(ă), cf. hălăciugă, măciucă, buturugă; tăvălugi (var. tăvăluci), vb. (a mărunți pămîntul cu tăvălugul; a strivi, a netezi); prăstăvăli, vb. (a răsturna); prăstăvala, adv. (Olt., de-a rostogolul). Tiva, adv. (Mold., repede, fuga, în goană), pare să fie var. a lui tava (după Scriban, din bg. otiva „s-a dus”). – Cf. și tărbăci, tearfă, vălătuc, tivi.

sânge la tavă expr. (vulg.) nimic important, fleacuri.