COASTĂ, coaste, s. f. 1. Fiecare dintre oasele-perechi lungi, înguste și arcuite, articulate în spate de coloana vertebrală, iar în față de stern, care alcătuiesc toracele animalelor vertebrate. ◊ Expr. (E) slab de-i poți număra coastele sau îi numeri coastele de slab ce e = (e) foarte slab. A i se lipi (cuiva) coastele de foame sau a i se lipi coastele de pântece, a avea coastele lipite = a fi foarte flămând, a fi mort de foame. 2. Partea laterală a corpului omenesc, de la umeri până la coapse; partea analoagă a corpului animalelor. ◊ Expr. A avea pe cineva în coaste = a se simți stingherit în acțiuni de prezența permanentă (și indiscretă) a cuiva. A pune (cuiva) sula în coastă = a obliga (pe cineva) să facă (fără întârziere) un lucru neplăcut (și greu). ♦ Latură. ◊ Loc. adv. Pe o coastă = pe o parte, într-o dungă. ♦ Fiecare dintre grinzile care formează osatura transversală, de rezistență, a bordajului unei nave. 3. Pantă abruptă. 4. Mal, țărm (al unei mări). 5. (Înv.) Flanc al unei armate. – Lat. costa.

coastă² sf [At: DA ms / Pl: ~te / E: nct] (Reg) Furcă de fier pentru săpat pământul.

coastă¹ sf [At: PSALT. 37/24 / V: cuastă / Pl: ~te, (reg) coste, costi, ~ / E: ml costa] 1 Fiecare dintre oasele-perechi lungi, înguste și arcuite, articulate în spate de coloana vertebrală, iar, în față, de stern, care alcătuiesc toracele animalelor vertebrate. 2 (Îs) ~te adevărate Cele șapte coaste de sus ale omului, legate direct de stern. 3 (Îs) ~te false (sau, pop, neadevărate) Cele cinci coaste de sub coastele adevărate, care nu sunt legate direct de stern. 4 (Îs) ~te flotante (sau, pop, slobode) Cele două coaste de jos, care nu sunt legate de stern. 5 (Îpp; îe) A scoate ~ta de drac (din femeie) A bate o femeie, atunci când e rea. 6 (Fam; îe) Slab (sau, irn, gras) de-i poți număra (sau i se văd) ~tele Foarte slab. 7 (Pfm; îe) A mânca ~te prăjite A nu mânca nimic Si: a mânca răbdări prăjite. 8 (Pfm; îe) A bate (sau a freca ori a lăsa) pe cineva la trei (sau patru) ~te, ori a face cuiva pântece din ~te, ori a-i rupe (sau frânge) ~tele A bate rău. 9 (Pfm; îe) A i se lipi cuiva ~tele de foame sau a i se lipi ~tele de pântece ori a avea ~tele lipite A fi foarte flămând. 10 (Pfm; îe) A avea ~tele lipite A fi foarte slab. 11 Partea laterală a corpului omenesc, de la umeri pân la coapse. 12 Partea laterală a corpului animalelor. 13 (La. obiecte) Latură. 14 (Înv; îs) ~tele luntrei Părțile laterale ale unei bărci. 15 (Îvp; îs) Pe o ~ Stil de înot pe o parte. 16 (Îvp; îlav) Pe o ~ Pe o parte. 17 (Îe) A zăcea pe ~te A zăcea culcat pe o parte. 18 (Înv; îe) A lăsa (sau a pune) pe cineva pe ~te A face să zacă (din bătaie). 19 (Îpp; îe) A-și da ~tele cu cineva A se înțelege în ascuns. 20 (Îvp; îe) A da ~te A da ascultare. 21 (Fam) A avea pe cineva în ~te A se simți stingherit în acțiuni de prezența permanentă (și indiscretă) a cuiva. 22 (Îvp; îe) A nu da cuiva din ~ A nu da pace. 23 (Îe) A-i pune cuiva sula în ~ A obliga pe cineva să facă (fără întârziere) un lucru neplăcut (și greu). 24 (Și cu complinirile muntelui, dealului, colnicului etc. sau de munte, de deal etc.) Pantă. 25 (Înv; îlav) De-a ~ta sau din ~te Oblic. 26 (Îrg; îe) De-a ~ta basaraba Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 27 Țărm (al unei mări). 28 Fiecare dintre grinzile care formează osatura transversală, de rezistență, a bordajului unei nave. 29 (Iuz) Flanc al unei armate. 30 (Iuz) Cameră laterală. 31 (Bot; reg; îc) ~ta dracului sau ~ta vrăjmașului Sparanghel (Asparagus officinalis).

COASTĂ, coaste, s. f. 1. Fiecare dintre oasele-perechi lungi, înguste și arcuite, articulate în spate de coloana vertebrală, iar în față de stern, care alcătuiesc toracele animalelor vertebrate. ◊ Expr. (E) slab de-i poți număra coastele sau îi numeri coastele de slab ce e = (e) foarte slab. A i se lipi (cuiva) coastele de foame sau a i se lipi coastele de pântece, a avea coastele lipite = a fi foarte flămând, a fi mort de foame. 2. Partea laterală a corpului omenesc, de la umeri până la coapse; partea analoagă a corpului animalelor. ◊ Expr. A avea pe cineva în coaste = a se simți stingherit în acțiuni de prezența permanentă (și indiscretă) a cuiva. A pune (cuiva) sula în coastă = a obliga (pe cineva) să facă (fără întârziere) un lucru neplăcut (și greu). ♦ Latură. ◊ Loc. adv. Pe o coastă = pe o parte, într-o dungă. ♦ Fiecare dintre grinzile care formează osatura transversală, de rezistență, a bordajului unei nave. 3. Pantă. 4. Mal, țărm (al unei mări). 5. (Ieșit din uz) Flanc al unei armate. – Lat. costa.

COASTĂ, coaste, s. f. 1. Fiecare dintre oasele înguste, în formă de arc, care sînt fixate în spate de coloana vertebrală, iar în față merg pînă la osul pieptului, alcătuind toracele animalelor vertebrate. Coastele, deși sînt oase lungi, n-au canal medular. ▭ Prin blană-i numeri [ursului] coaste slabe. BENIUC, V. 34. Avea dureri nesuferite în arcurile coastelor și arsuri pe șira spinării. VLAHUȚĂ, O. A. 122. ◊ Expr. Slab, de-i poți număra coastele = foarte slab, slab de tot, uscat. Numai iată ce iese din mijlocul hergheliei o răpciugă de cal, grebănos, dupuros și slab, de-i număr ai coastele. CREANGĂ, P. 194. 2. Partea laterală a corpului omenesc, mergînd de-a lungul coastelor, de la umeri pînă la coapse; partea analoagă a corpului la animale; flanc. V. rînă. Un junghi i-a ieșit din coastă, parcă l-ar fi spart cineva. PREDA, Î. 159. Meleli înfipse ambii pinteni în coastele armăsarului. NEGRUZZI, S. I 42. ◊ Expr. A zăcea pe coaste = a zăcea culcat din cauza unei boli grave. Dete și peste calul tatălui său din tinerețe, răpciugos, buhos și zăcînd pe coaste. ISPIRESCU, L. 15. A lăsa sau a pune (pe cineva) pe coaste = a-l face să zacă din cauza bătăii M-am întors cu folos, bădie. – Așa? Iți arăt eu ție folos, de te pun pe coaste. SADOVEANU, P. M. 73. A sta cuiva în coaste (sau în coastele cuiva) = a sta prea aproape de cineva și a-l stingheri în mișcări, a-i sta în drum. A avea (pe cineva) în coaste = a se simți stingherit de permanenta apropiere a cuiva, a nu mai putea scăpa de cineva. A pune (cuiva) sula în coastă = a sili, a obliga pe cineva să facă un lucru neplăcut și greu. A i se lipi coastele (de foame) = a fi foarte flămînd, a fi mort de foame. ♦ Partea laterală a unui lucru (spre deosebire de centru sau de celelalte părți); latură, margine. Sicriul cel în care se dădea orz la cai... sta în preajma fîntînii într-o rînă și spart la o coastă. SADOVEANU,J. 228. În coasta casei era un păr bătrîn. VLAHUȚĂ, O. A. 132. Vîntul ne bătea în coasta vaporului, prin urmare mișcarea vasului era la o parte. BOLINTINEANU, O. 270. ◊ Loc. adv. Pe o coastă = pe o parte, într-o dungă, înrr-o rînă. Luntrea se răsturnase pe o coastă. ▭ Zaharia al lui Uracu stătea pe-o coastă, pe Laviță, cu un cojoc pe el. DUMITRIU, B F. 26. Se culcă pe-o coastă, în iarbă. BUJOR S. 78 3. (Uneori urmat de determinarea «a muntelui», «a dealului», «a movilei» etc.) Suprafața înclinată a unei înălțimi; pantă, clină, povîrniș. Pe coasta muntelui înalt Porniră brazii la asalt, Oșteni pletoși. Prin coama lor Străbate vîntul vuitor. DEȘLIU, M. 14. Sînt copii. Cu multe sănii De pe coastă vin țipînd. OOȘBUC, P. I 224. Verzi sînt dealurile tale, frumoase pădurile și dumbrăvile spînzurate de coastele dealurilor, limpede și senin ceriul tău. RUSSO, O. 22. ◊ Fig. El șezu pe coastele unui nour negru și se uită lung... asupra pămîntului. EMINESCU, N. 65. 4. Mal, țărm (al unei mări sau, mai rar, al unui lac). Coastele Mării Negre. ♦ Artilerie de coastă = artilerie care asigură apărarea litoralului, trăgînd contra obiectivelor navale. 5. (Ieșit din uz) Flanc al unei armate. V. aripă. În zadar flamura verde o ridică înspre oaste, Căci cnprinsă-i de pieire și în față și în coaste. EMINESCU, O. I 3 48.

COASTĂ ~e f. 1) Fiecare dintre oasele arcuite care unesc coloana vertebrală cu sternul, formând toracele. 2) Fiecare dintre cele două laturi ale corpului omenesc, de la umăr până la șold; rână. ◊ Slab de-i poți număra ~ele extrem de slab; numai pielea și oasele. A-i rupe (sau a-i frânge) cuiva ~ele a bate zdravăn pe cineva. A-i pune cuiva sula (sau sulița) în ~e a) a cere îndeplinirea neîntârziată a unui angajament; a zori; b) a constrânge pe cineva. 3) Porțiune de teren cu suprafața înclinată; versant; costișă; povârniș; pantă. 4) Linia de contact între uscat și apa mării sau a oceanului; țărm; litoral. ~a Mării Negre. Vas de ~. Navigație de ~. [G.-D. coastei; Sil. coas-tă] /<lat. costa

coastă f. 1. os lat și încovoiat așezat pe părțile laterale ale pieptului: calul zace pe coaste; 2. clina unui deal; 3. mal ce cade pieziș în mare; 4. laturea unei armate: cuprinsă-i oastea de peire și ’n față și ’n coastă EM. [Lat. COSTA].

coástă (oa dift.) f., pl. e (lat. cŏsta, it. pv. pg. costa, fr. côte, sp. cuesta). Os lat și îndoit care formează părțile laterale ale peptuluĭ: a te culca pe o coastă, îĭ numerĭ coastele de slav ce e. Povîrnișu unuĭ deal: calu paște pe o coastă. Lature: vapor izbit în coastă. Mal, țărm de mare: pe coastele Italiĭ. Baterie de coastă, tunurĭ pe malu măriĭ.

Coasta Ivoriului f. colonie franceză în Golful Guineii.

Coasta-de-Argint f. nume dat regiunii pitorești a Cadrilaterului, coprinsă între capul Caliacra și satul Ecrena.

Coasta-de-Aur f. 1. șir de dealuri calcare în Franța pe linia despărțitoare a apelor între Ocean și Mediterana, cu vinuri renumite și basinuri huiliere; 2. numele unui departament francez cu 332.000 loc și cu cap. Dijon; 3. partea litoralului Guyenii, între Coasta Ivoriului și Coasta Sclavilor, ocupată de Englezi: 651.000 loc.

Coromandel (Coasta) n. regiunea orientală a Industanului, unde s’află Pondișeri.

coastă s. f., g.-d. art. coastei; pl. coaste

coastă s. f., g.-d. art. coastei; pl. coaste

coastă s. f., g.-d. art. coastei; pl. coaste

+Coasta de Fildeș (înv.) s. propriu f., g.-d. Coastei de Fildeș

COASTĂ s. 1. dungă, latură, parte. (Stă întins pe-o ~.) 2. v. flanc. 3. v. pantă. 4. v. țărm.

COASTĂ s. v. chingă, cocârlă, crivac.

coastă s. v. CHINGĂ. COCÎRLĂ. CRIVAC.

COASTĂ s. 1. dungă, latură, parte. (Stă întins pe-o ~.) 2. (MIL.) aripă, capăt, flanc, margine, (înv.) corn, mînecă. (~ a unei armate.) 3. (GEOGR.) clină, coborîș, costișă, muchie, pantă, povîrniș, pripor, repeziș, scoborîș, versant, (rar) prăvălac, prăvăliș, (înv. și reg.) piază, scapăt, (reg.) pieptan, pieptar, piezișea, povîrghie, prăval, prăvălitură, răpăguș, (prin Munt.) aplecuș, (înv.) bair, povîrnitură, (fig.) șold. (~ a unui deal.) 4. (GEOGR.) mal, țărm. (Pe ~ Oceanului Atlantic).

CIUPERCĂ DE PE COASTĂ s. v. pitarcă.

ciupercă de pe coastă s. v. PITARCĂ.

coastă (coaste), s. f. – 1. Fiecare din oasele care alcătuiesc toracele. – 2. Hipocondru, deșert. – 3. Latură, parte laterală. – 4. Costișă, pantă, povîrniș. – 5. Mal, țărm. – Mr., megl. coasta, istr. costę. Lat. cǒsta (Pușcariu 389; Candrea-Dens., 383; REW 2279; DAR); cf. vegl. kuasta, it., port. costa, fr. côte, sp. cuesta. – Der. costiță, s. f. (coastă sau coastă mică; costiță, cotlet); costoală, s. f. (Trans., pantă, coastă); costină, s. f. (pantă, coastă); costiș, adj. (înclinat, povîrnit); costoi, vb. (a înconjura), formație proprie lui Alecsandri, pe baza fr. côtoyer; costiș(e), s. n. și f. (latură; povîrniș, coastă, pantă); costișeț (var. costeșeț), adj. (oblic, pieziș).

COASTA DE AZUR (CÓTE D’AZUR), porțiune a litoralului francez la M. Mediterană, cuprinsă între Cassis și Menton. Climat mediteranean. Lungime: c. 80 km; c. 865,5 mii loc. Stațiuni climaterice renumite: Menton, Nisa, Antibes, Cannes, Saint-Raphaël, Fréjus, Saint-Tropez (Franța), Monte-Carlo și Monaco.

COASTA DE FILDEȘ v. Côte d’Ivoire.

COASTEI (COAST RANGES), Lanțurile ~, lanț muntos de-a lungul coastei pacifice a S.U.A., între 48°30′ (str. Juan de Fuca) și 35° lat. N. Alcătuit din roci sedimentare și metamorfice. Puternică zonă seismică. Lungime: c. 1.600 km. Alt. medie: 1.000 m; alt. max.: 2.424 (vf. Olympus). Parc național.

COASTEI (COAST MOUNTAINS), Munții ~, lanț muntos în Canada și S.U.A., în lungul coastei Oc. Pacific. Alcătuiți din granite și puternic tectonizați. Lungime: c. 1.700 m. Alt. max.: 4.042 m (vf. Waddington). Păduri de conifere. Mici ghețari.

OMANUL CONTRACTUAL (TRUCIAL STATES [tru:siəl steits] sau COASTA PIRAȚILOR), protectorat britanic (1853-1971), care și-a proclamat independența (1971) sub denumirea de Emiratele Arabe Unite.

a da cu coastele în populație expr. (d. o femeie de moravuri ușoare) a întreține relații sexuale cu un număr nelimitat de parteneri; a duce o viață libertină.

a i se lipi coastele de spinare expr. (pop.) a fi foarte slab.

a pune (cuiva) sula în coaste expr. a exercita presiuni (asupra cuiva), a sili (pe cineva), a constrânge (pe cineva).

a sta ca un spin în coasta / în inima / în ochii cuiva expr. a nu fi pe placul cuiva, a constitui o prezență neplăcută pentru cineva; a incomoda pe cineva.

slab de-i numeri coastele expr. uscățiv, sfrijit.